2 ani de la otrăvirea lui Alexei Navalnîi: ”Îmi sărbătoresc a doua zi de naștere pentru a doua oară”

2 ani de la otrăvirea lui Alexei Navalnîi: ”Îmi sărbătoresc a doua zi de naștere pentru a doua oară”
Disidentul rus Alexei Navalnîi | Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 20/08/2022, 14:40
Actualizat: 20/08/2022, 14:43

Condamnat la 9 ani de închisoare pentru fraudă și sfidarea instanței, Alexei Navalnîi – cel mai înverșunat critic al lui Vladimir Putin – se află în colonia penitenciară de maximă securitate IK-6 Melekhovo, ”iadul torturii și al umilințelor”.

În luna august a anului 2020, disidentulului i s-a făcut rău în timpul unei călătorii cu avionul, fiind ulterior transferat în Germania, la clinica universitară berlineză Charité, acolo unde s-a aflat sub tratament timp de 32 de zile.

Spitalul Charité transmis, printr-un comunicat, că ”probele clinice arată o intoxicare cu o substanță care aparține grupului inhibitorilor de colinesterază”. Ulterior, substanța a fost identificată – agentul toxic Novichok, dezvoltat la Institutul de cercetare chimică de stat GosNIIOKhT de Uniunea Sovietică și Rusia între 1971 și 1993.

Alexei Navalnîi a revenit în Rusia în luna ianuarie 2021, fiind reținut de autorități imediat după ce a aterizat.

Alexei Navalnîi | Foto – Instragram

Navalnîi: ”Dosarul penal nu a fost niciodată deschis, pentru ca Putin să nu fie obligat să mintă”

Prin intermediul canalului său de Instagram – acolo unde mesajele sale sunt postate de avocați sau de soția sa -, disidentul rus transmite că își sărbătorește pentru a doua oară cea de-a doua zi de naștere, 20 august.

Este un moment de reflecție pentru Navalnîi, acesta spunând că nu existat nicio investigație oficială, iar un dosar penal nu a fost deschis tocmai pentru ca președintele Vladimir Putin să nu fie obligat să mintă. Alexei Navalnîi a susținut, de la bun început, că Țarul de la Kremlin ar fi ordonat otrăvirea sa, afirmație negată cu vehemență de autoritățile din Rusia.

”20 august. Îmi sărbătoresc a doua zi de naștere pentru a doua oară. Dosarul penal nu a fost niciodată deschis, pentru ca Putin să nu fie obligat să mintă. Nu a existat nicio investigație oficială”, precizează disidentul rus.

În același timp, Navalnîi spune că nu înțelege afirmațiile contradictorii ale oficialilor ruși:

Până acum, nu am înțeles care este poziția oficialilor ruși:

  • Navalnîi nu a fost otrăvit cu Novichok, a căzut singur în comă.
    sau
  • Navalnîi a fost otrăvit cu Novichok, dar nu de noi (n.red. – rușii), ci de serviciile de informații occidentale pentru a crea o provocare.

Pentru că am supraviețuit, Kremlinul s-a supărat atât de tare încât m-a condamnat mai întâi la 3 ani și jumătate, iar apoi la 9 ani de închisoare”, mai spune Alexei Navalnîi.

”Toată această situație l-a expus atât de mult atât pe Putin însuși, cât și sistemul său, a arătat nu doar criminalitatea, ci și disfuncționalitatea, eșecul regimului său, care, evident, a influențat foarte mult întregul sistem politic al Rusiei. Acest sistem a renunțat la orice deghizare și, până la sfârșitul lui ianuarie 2021, a devenit represiv și autoritar fără rezerve”

Alexei Navalnîi


Citește și: 

Alexei Navalnîi, aflat la ”reeducare” în penitenciarul IK-6 Melekhovo: ”Pe când eram avocat, am colecționat glume despre avocați, acum strâng glume despre croitori”

Alexei Navalnîi: ”Putin și escrocii săi nu vor reuși să distrugă Fondul Anticorupție”

Alexei Navalnîi, după ce apelurile telefonice i-au fost restricționate: ”Ce oameni hilar de vicleni sunt la Kremlin, își imaginează că sunt regii înșelăciunii”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...